În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic
Se aprobă Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.


ANEXĂ:
NORME METODOLOGICE de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 882 din data de 30 octombrie 2006

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale

Art. 1

Prezentele norme metodologice stabilesc modul de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, denumită în continuare lege.

Art. 2

În înţelesul prezentelor norme metodologice, termenii şi expresiile folosite au următoarea semnificaţie:

1. autorizare a funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă - asumarea de către angajator a responsabilităţii privind legalitatea desfăşurării activităţii din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă;

2. serviciu intern de prevenire şi protecţie - totalitatea resurselor materiale şi umane alocate pentru efectuarea activităţilor de prevenire şi protecţie în întreprindere şi/sau unitate;

3. comitet de securitate şi sănătate în muncă - organul paritar constituit la nivelul angajatorului, în vederea participării şi consultării periodice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu art. 18 alin. (1)-(3) din lege;

4. zone cu risc ridicat şi specific - acele zone din cadrul întreprinderii şi/sau unităţii în care au fost identificate riscuri ce pot genera accidente sau boli profesionale cu consecinţe grave, ireversibile, respectiv deces sau invaliditate;

5. accident care produce incapacitate temporară de muncă (ITM) - accident care produce incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile calendaristice consecutive, confirmată prin certificat medical;

6. accident care produce invaliditate (INV) - accident care produce invaliditate confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisă de organele medicale în drept;

7. accident mortal (D) - accident în urma căruia se produce decesul accidentatului, confirmat imediat sau după un interval de timp, în baza unui act medico-legal;

8. accident colectiv - accidentul în care au fost accidentate cel puţin 3 persoane, în acelaşi timp şi din aceleaşi cauze, în cadrul aceluiaşi eveniment;

9. accident de muncă de circulaţie - accident survenit în timpul circulaţiei pe drumurile publice sau generat de traficul rutier, dacă persoana vătămată se afla în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;

10. accident de muncă de traseu:



11. accident în afara muncii - accident care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 5 lit. g) şi la art. 30 din lege;

12. invaliditate - pierdere parţială sau totală a capacităţii de muncă, confirmată prin decizie de încadrare într-un grad de invaliditate, emisă de organele medicale în drept;

13. invaliditate evidentă - pierdere a capacităţii de muncă datorată unor vătămări evidente, cum ar fi un braţ smuls din umăr, produse în urma unui eveniment, până la emiterea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate de către organele medicale în drept;

14. intoxicaţie acută profesională - stare patologică apărută brusc, ca urmare a expunerii organismului la noxe existente la locul de muncă;

15. îndatoriri de serviciu - sarcini profesionale stabilite în: contractul individual de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare, fişa postului, deciziile scrise, dispoziţiile scrise ori verbale ale conducătorului direct sau ale şefilor ierarhici ai acestuia;

16. comunicare - procedura prin care angajatorul comunică producerea unui eveniment, de îndată, autorităţilor prevăzute la art. 27 alin. (1) din lege;

17. evidenţă - mijloacele şi modalităţile de păstrare a informaţiilor referitoare la evenimentele produse;

18. cercetare a bolilor profesionale - procedură efectuată în mod sistematic, cu scopul de a stabili caracterul de profesionalitate a bolii semnalate;

19. semnalare a bolilor profesionale - procedură prin care se indică pentru prima oară faptul că o boală ar putea fi profesională;

20. raportare a bolilor profesionale - procedură prin care se transmit informaţii referitoare la bolile profesionale declarate potrivit legii la Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale şi la Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii Bucureşti.

CAPITOLUL II: Autorizarea funcţionării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă

Art. 3

În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor şi a bolilor profesionale, angajatorii au obligaţia să obţină autorizaţia de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, înainte de începerea oricărei activităţi.

Art. 4

Nu se autorizează, potrivit prevederilor prezentelor norme metodologice, persoanele fizice, asociaţiile familiale şi persoanele juridice pentru care autorizarea funcţionării, inclusiv din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, se efectuează în temeiul Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 5

Asumarea de către angajator a responsabilităţii privind legalitatea desfăşurării activităţii din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă se face pentru activităţile care se desfăşoară la sediul social, la sediile secundare sau în afara acestora.

Art. 6

(1) În vederea autorizării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, angajatorul are obligaţia să depună la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea o cerere, completată în două exemplare semnate în original de către angajator, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.

(2) Cererea prevăzută la alin. (1) va fi însoţită de următoarele acte:


(3) Pentru actele depuse în susţinerea cererii se va completa opisul prezentat în anexa nr. 1.

Art. 7

În vederea autorizării din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectoratele teritoriale de muncă procedează după cum urmează:

Art. 8

Termenul de eliberare a certificatului constatator este de 5 zile lucrătoare, calculat de la data înregistrării cererii.

Art. 9

Certificatul constatator, emis în baza declaraţiei pe propria răspundere, dă dreptul angajatorilor să desfăşoare activităţile pentru care au obţinut certificatul.

Art. 10

(1) În cazul în care în cadrul controalelor se constată abateri de la respectarea prevederilor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorul de muncă sistează activitatea şi propune inspectoratului teritorial de muncă înscrierea menţiunii în certificatul constatator.

(2) Inspectoratul teritorial de muncă menţionează sistarea activităţii prevăzute la alin. (1) în certificatul constatator.

Art. 11

(1) În situaţia prevăzută la art. 10, angajatorul poate relua activitatea numai după ce demonstrează că a remediat deficienţele care au condus la sistarea activităţii şi a obţinut autorizarea conform art. 6.

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), cererea va fi însoţită de certificatul constatator eliberat iniţial, în original.

(3) Inspectoratul teritorial de muncă va menţiona în certificatul constatator data reluării activităţii.

CAPITOLUL III: Servicii de prevenire şi protecţie

SECŢIUNEA 1: Prevederi generale

Art. 12

Prezentul capitol stabileşte cerinţele minime pentru activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere şi/sau unitate şi protecţia lucrătorilor la locul de muncă, cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii, a serviciilor externe de prevenire şi protecţie, stabilirea criteriilor de evaluare şi a procedurii de abilitare a serviciilor externe, precum şi reglementarea statutului de reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Art. 13

Angajatorul trebuie să asigure planificarea, organizarea şi mijloacele necesare activităţii de prevenire şi protecţie în unitatea şi/sau întreprinderea sa.

SECŢIUNEA 2: Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie

Art. 14

Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie este realizată de către angajator, în următoarele moduri:

Art. 15

(1) Activităţile de prevenire şi protecţie desfăşurate prin modalităţile prevăzute la art. 14 în cadrul întreprinderii şi/sau al unităţii sunt următoarele:


(2) Activităţile legate de supravegherea stării de sănătate a lucrătorilor se vor efectua în conformitate cu prevederile art. 24 şi 25 din lege.

Art. 16

(1) În cazul întreprinderilor cu până la 9 lucrători inclusiv angajatorul poate efectua activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

(2) în situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători, conform prevederilor art. 20-22, sau poate organiza serviciul intern de prevenire şi protecţie, conform prevederilor art. 23 - 27, şi/sau să apeleze la servicii externe.
(3) în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile de la alin. (1), dar angajatorul nu realizează în totalitate activităţile de prevenire şi protecţie, pentru activităţile pe care nu le realizează angajatorul trebuie să apeleze la servicii externe.

Art. 17

(1) În cazul întreprinderilor care au între 10 şi 49 de lucrători inclusiv, angajatorul poate efectua activităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:


(2) În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători, conform prevederilor art. 20-22, sau poate organiza serviciul intern de prevenire şi protecţie, conform prevederilor art. 23-27, şi/sau să apeleze la servicii externe.

(3) În situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), dar angajatorul, lucrătorii desemnaţi sau serviciul intern nu realizează în totalitate activităţile de prevenire şi protecţie prevăzute la art. 15, angajatorul trebuie să apeleze la servicii externe.

Art. 18

(1) În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor între 50 şi 149 de lucrători, angajatorul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi lucrători sau să organizeze serviciu intern de prevenire şi protecţie pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie din cadrul întreprinderii.

(2) În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor prevăzute la alin. (1), care desfăşoară activităţi dintre cele prevăzute în anexa nr. 5, angajatorul trebuie să organizeze serviciu intern de prevenire şi protecţie.

(3) În cazul în care lucrătorii desemnaţi/serviciul intern de prevenire şi protecţie nu au capacităţile şi aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecţie prevăzute la art. 15, angajatorul trebuie să apeleze la unul sau mai multe servicii externe.

Art. 19

(1) În cazul întreprinderilor şi/sau unităţilor care au peste 150 de lucrători, angajatorul trebuie să organizeze serviciul intern de prevenire şi protecţie.

(2) În cazul în care serviciul intern de prevenire şi protecţie nu are capacităţile şi aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităţilor de prevenire şi protecţie prevăzute la art. 15, angajatorul trebuie să apeleze la unul sau mai multe servicii externe.

SECŢIUNEA 3: Lucrători desemnaţi

Art. 20

(1) Desemnarea nominală a lucrătorului/lucrătorilor pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie se face prin decizie a angajatorului.

(2) Angajatorul va consemna în fişa postului activităţile de prevenire şi protecţie pe care lucrătorul desemnat are capacitatea, timpul necesar şi mijloacele adecvate să le efectueze.

Art. 21

Pentru a putea să desfăşoare activităţile de prevenire şi protecţie, lucrătorul desemnat trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare cel puţin nivelului mediu, conform prevederilor art. 47-51.

Art. 22

(1) Angajatorul va stabili numărul de lucrători desemnaţi în funcţie de mărimea întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii.

(2) Angajatorul trebuie să asigure mijloacele adecvate şi timpul necesar pentru ca lucrătorii desemnaţi să poată desfăşura activităţile de prevenire şi protecţie conform fişei postului.

SECŢIUNEA 4: Serviciile interne de prevenire şi protecţie

Art. 23

(1) Serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să fie format din lucrători care îndeplinesc cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului mediu şi/sau superior, conform prevederilor art. 47-51, şi, după caz, alţi lucrători care pot desfăşura activităţi auxiliare.

(2) Conducătorul serviciului de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului superior, conform prevederilor art. 47-51.

Art. 24

(1) Serviciul intern de prevenire şi protecţie se organizează în subordinea directă a angajatorului ca o structură distinctă.

(2) Lucrătorii din cadrul serviciului intern de prevenire şi protecţie trebuie să desfăşoare numai activităţi de prevenire şi protecţie şi cel mult activităţi complementare cum ar fi: prevenirea şi stingerea incendiilor şi protecţia mediului.

(3) Angajatorul va consemna în regulamentul intern sau în regulamentul de organizare şi funcţionare activităţile de prevenire şi protecţie pentru efectuarea cărora serviciul intern de prevenire şi protecţie are capacitate şi mijloace adecvate.

Art. 25

Serviciul intern de prevenire şi protecţie trebuie să aibă la dispoziţie resursele materiale şi umane necesare pentru îndeplinirea activităţilor de prevenire şi protecţie desfăşurate în întreprindere.

Art. 26

(1) Angajatorul va stabili structura serviciului intern de prevenire şi protecţie în funcţie de mărimea întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii.

(2) Angajatorul trebuie să asigure mijloacele adecvate pentru ca serviciul intern de prevenire şi protecţie să poată desfăşura activităţile specifice.

(3) Când angajatorul îşi desfăşoară activitatea în mai multe puncte de lucru, serviciul de prevenire şi protecţie trebuie să fie organizat astfel încât să se asigure în mod corespunzător desfăşurarea activităţilor specifice.

(4) În situaţia în care activitatea de prevenire şi protecţie este asigurată prin mai multe servicii interne, acestea vor acţiona coordonat pentru asigurarea eficienţei activităţii.

Art. 27

Serviciul intern de prevenire şi protecţie poate să asigure şi supravegherea medicală, dacă dispune de personal cu capacitate profesională şi de mijloace materiale adecvate.

SECŢIUNEA 5: Servicii externe de prevenire şi protecţie

Art. 28

Serviciul extern de prevenire şi protecţie asigură, pe bază de contract, activităţile de prevenire şi protecţie în domeniu.

Art. 29

Angajatorul apelează la serviciile externe, cu respectarea prevederilor art. 18 alin. (3) lit. d) din lege.

Art. 30

Serviciul extern trebuie să aibă acces la toate informaţiile necesare desfăşurării activităţii de prevenire şi protecţie.

Art. 31

Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

Art. 32

(1) Serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să fie format din lucrători care îndeplinesc cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului mediu şi/sau superior, conform prevederilor art. 47-51, şi, după caz, alţi lucrători care pot desfăşura activităţi auxiliare.

(2) Conducătorul serviciului extern de prevenire şi protecţie trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului superior, conform prevederilor art. 47-51.

(3) În cazul în care serviciul extern de prevenire şi protecţie este format dintr-o singură persoană, aceasta trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului superior, conform prevederilor art. 47-51.

Art. 33

Contractul încheiat între angajator şi serviciul extern de prevenire şi protecţie trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:

Art. 34

(1) Serviciul extern are obligaţia să transmită inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia îşi are sediul, domiciliul sau reşedinţa o copie de pe certificatul de abilitare, în termen de 10 zile de la data primirii acestuia.

(2) Serviciul extern trebuie să întocmească, în două exemplare, un raport de activitate semestrial, conform modelului prevăzut în anexa nr. 10.

(3) Rapoartele vor fi înaintate inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia îşi are sediul, domiciliul sau reşedinţa serviciul extern.

(4) Inspectoratul va analiza rapoartele de activitate şi va restitui un exemplar serviciului extern, iar un exemplar îl va arhiva.

SECŢIUNEA 6: Abilitarea serviciilor externe de prevenire şi protecţie

Art. 35

Abilitarea serviciilor externe de prevenire şi protecţie se efectuează conform procedurii prevăzute de prezenta secţiune, elaborată cu respectarea prevederilor art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (5), precum şi prevederilor art. 45 alin. (2) lit. e) din lege.

Art. 36

(1) Serviciile externe de prevenire şi protecţie pot să îşi desfăşoare activitatea numai după obţinerea certificatului de abilitare pentru servicii externe de prevenire şi protecţie, denumit în continuare certificatele abilitare, emis de direcţiile de muncă, solidaritate socială şi familie teritoriale, respectiv a municipiului Bucureşti, pe raza cărora îşi au sediul, domiciliul sau reşedinţa.

(2) După data aderării României la Uniunea Europeană, prin excepţie de la prevederile alin. (1), persoanele fizice şi juridice având cetăţenia, respectiv naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, care au fost supuse procedurii de abilitare sau unei proceduri similare în unul dintre aceste state, în vederea furnizării de servicii de prevenire şi protecţie, nu trebuie să obţină certificatul de abilitare prevăzut de prezentele norme metodologice.

(3) În cadrul direcţiilor de muncă, solidaritate socială şi familie teritoriale, respectiv a municipiului Bucureşti, se constituie, prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, denumită în continuare Comisia de abilitare şi avizare.

(4) Membrii comisiei prevăzute la alin. (3) sunt:


(5) Preşedintele Comisiei de abilitare şi avizare este directorul executiv al direcţiei de muncă, solidaritate socială şi familie teritoriale.

(6) Secretariatul Comisiei de abilitare şi avizare este asigurat de direcţia de muncă, solidaritate socială şi familie teritorială, respectiv a municipiului Bucureşti.

Art. 37

În vederea abilitării pentru activităţile de prevenire şi protecţie prevăzute la art. 15, solicitanţii vor transmite un dosar care va cuprinde următoarele documente:

Art. 38

Solicitantul trebuie să transmită prin poştă dosarul prevăzut la art. 37, cu cel puţin 10 zile înainte de data întrunirii Comisiei de abilitare şi avizare.

Art. 39

Comisia de abilitare şi avizare are următoarele obligaţii:

Art. 40

(1) Solicitantul căruia i s-a restituit dosarul are dreptul, în termen de 30 de zile de la data primirii, să facă contestaţie la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

(2) Răspunsul la contestaţie va fi transmis prin poştă în termen de 30 de zile.

Art. 41

Valabilitatea certificatului de abilitare este de 3 ani.

Art. 42

(1) Reînnoirea certificatului de abilitare se face la expirarea termenului de valabilitate sau la modificarea condiţiilor în baza cărora s-a emis.

(2) Pentru reînnoirea certificatului de abilitare, solicitantul va prezenta următoarele documente:

Art. 43

(1) Modificarea oricărei condiţii în baza căreia s-a emis certificatul de abilitare, fără comunicarea şi transmiterea documentelor doveditoare Comisiei de abilitare şi avizare în termen de maximum 5 zile lucrătoare, conduce la încetarea valabilităţii acestuia.

(2) După analizarea noilor condiţii prevăzute la alin. (1), Comisia de abilitare şi avizare va decide dacă certificatul de abilitare îşi menţine sau îşi pierde valabilitatea şi va comunica în scris titularului de certificat această decizie.

Art. 44

(1) Inspectoratele teritoriale de muncă verifică respectarea de către serviciile externe a condiţiilor în baza cărora a fost emis certificatul de abilitare şi propun, în scris, Comisiei de abilitare şi avizare, dacă este cazul, anularea certificatului.

(2) Comisia de abilitare şi avizare analizează argumentele aduse în susţinerea propunerii de anulare a certificatului de abilitare şi, pe baza acestora, poate emite decizia de anulare.

(3) Decizia de anulare a certificatului de abilitare şi motivaţia acesteia se transmit titularului, în termen de 10 zile de la data emiterii.

(4) Titularul certificatului de abilitare anulat poate face contestaţie la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, în termen de 30 de zile de la data primirii deciziei de anulare.

(5) Răspunsul la contestaţie va fi transmis prin poştă, cu confirmare de primire, în termen de 30 de zile.

Art. 45

Persoanele fizice şi juridice abilitate pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii, în temeiul Legii protecţiei muncii nr. 90/1996, trebuie să îşi reînnoiască certificatul în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice.

SECŢIUNEA 7: Planul de prevenire şi protecţie

Art. 46

(1) Conform prevederilor art. 13 lit. b) din lege angajatorul trebuie să întocmească un plan de prevenire şi protecţie care va fi revizuit ori de câte ori intervin modificări ale condiţiilor de muncă, respectiv apariţia unor riscuri noi.

(2) În urma evaluării riscurilor pentru fiecare loc de muncă/post de lucru se stabilesc măsuri de prevenire şi protecţie, de natură tehnică, organizatorică, igienico-sanitară şi de altă natură, necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.

(3) În urma analizei măsurilor prevăzute la alin. (2) se stabilesc resursele umane şi materiale necesare realizării lor.

(4) Planul de prevenire şi protecţie va cuprinde cel puţin informaţiile prevăzute în anexa nr. 7.

(5) Planul de prevenire şi protecţie se supune analizei lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor lor sau comitetului de securitate şi sănătate în muncă, după caz, şi trebuie să fie semnat de angajator.

SECŢIUNEA 8: Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Art. 47

Nivelurile de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, necesare pentru dobândirea capacităţilor şi aptitudinilor corespunzătoare efectuării activităţilor de prevenire şi protecţie, sunt următoarele:

Art. 48

(1) Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului de bază sunt:


(2) Nivelul de bază prevăzut la alin. (1) se atestă prin diploma de studii şi certificatul de absolvire a cursului prevăzut la alin. (1) lit. b).

Art. 49

(1) Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului mediu sunt:


(2) Nivelul mediu prevăzut la alin. (1) se atestă prin diploma de studii şi certificatul de absolvire a cursului prevăzut la alin. (1) lit. b).

Art. 50

(1) Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului superior sunt:


(2) Nivelul superior prevăzut la alin. (1) se atestă prin diploma de studii şi certificatele de absolvire a cursurilor prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c).

(3) Cerinţa minimă prevăzută la alin. (1) lit. b) este considerată îndeplinită şi în situaţia în care persoana a absolvit o formă de învăţământ postuniversitar în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Art. 51

Cursurile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prevăzute la art. 48 alin. (1) lit. b), art. 49 alin. (1) lit. b) şi la art. 50 alin. (1) lit. b), se efectuează de către furnizori de formare profesională autorizaţi conform prevederilor art. 18 - 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 375/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

SECŢIUNEA 9: Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

Art. 52

Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, definiţi conform art. 5 lit. d) din lege, sunt aleşi de către şi dintre lucrătorii din întreprindere şi/sau unitate, conform celor stabilite prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare.

Art. 53

Numărul de reprezentanţi ai lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, care se aleg, va fi stabilit prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare, în funcţie de numărul total al lucrătorilor din întreprindere şi/sau unitate, cel puţin conform cerinţelor prevăzute la art. 60.

Art. 54

Lucrătorii comunică în scris angajatorului numărul şi numele reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Art. 55

Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie să îndeplinească cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzătoare cel puţin nivelului de bază, conform prevederilor art. 47-51.

Art. 56

Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt consultaţi şi participă, în conformitate cu art. 18 din lege, şi pot desfăşura următoarele activităţi:

a) colaborează cu angajatorul pentru îmbunătăţirea condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă;

b) însoţesc echipa/persoana care efectuează evaluarea riscurilor;

c) ajută lucrătorii să conştientizeze necesitatea aplicării măsurilor de securitate şi sănătate în muncă;

d) aduc la cunoştinţă angajatorului sau comitetului de securitate şi sănătate în muncă propunerile lucrătorilor referitoare la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;

e) urmăresc realizarea măsurilor din planul de prevenire şi protecţie;

f) informează autorităţile competente asupra nerespectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

CAPITOLUL IV: Organizarea şi funcţionarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă

SECŢIUNEA 1: Organizarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă

Art. 57

(1) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie în unităţile care au un număr de cel puţin 50 de lucrători, inclusiv cu capital străin, care desfăşoară activităţi pe teritoriul României.

(2) Inspectorul de muncă poate impune constituirea comitetului de securitate şi sănătate în muncă în unităţile cu un număr mai mic de 50 de lucrători în funcţie de natura activităţii şi de riscurile identificate.

(3) În cazul în care activitatea se desfăşoară în unităţi dispersate teritorial, se pot înfiinţa mai multe comitete de securitate şi sănătate în muncă; numărul acestora se stabileşte prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern ori regulamentul de organizare şi funcţionare.

(4) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă se constituie şi în cazul activităţilor care se desfăşoară temporar, respectiv cu o durată mai mare de 3 luni.

(5) În unităţile care au mai puţin de 50 de lucrători, atribuţiile comitetului de securitate şi sănătate în muncă revin reprezentanţilor lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor.

Art. 58

(1) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este constituit din reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, pe de o parte, şi angajator sau reprezentantul său legal şi/sau reprezentanţii săi în număr egal cu cel al reprezentanţilor lucrătorilor şi medicul de medicina muncii, pe de altă parte.

(2) Lucrătorul desemnat sau reprezentantul serviciului intern de prevenire şi protecţie este secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă.

Art. 59

(1) Reprezentanţii lucrătorilor în comitetul de securitate şi sănătate în muncă vor fi aleşi pe o perioadă de 2 ani.

(2) În cazul în care unul sau mai mulţi reprezentanţi ai lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor se retrag din comitetul de securitate şi sănătate în muncă, aceştia vor fi înlocuiţi imediat prin alţi reprezentanţi aleşi.

Art. 60

(1) Modalitatea de desemnare a reprezentanţilor lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă va fi stabilită prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare şi funcţionare.

(2) Reprezentanţii lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă vor fi desemnaţi de către lucrători dintre reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, după cum urmează:

Art. 61

(1) Angajatorul are obligaţia să acorde fiecărui reprezentant al lucrătorilor în comitetele de securitate şi sănătate în muncă timpul necesar exercitării atribuţiilor specifice.

(2) Timpul alocat acestei activităţi va fi considerat timp de muncă şi va fi de cel puţin:


(3) Instruirea necesară exercitării rolului de membru în comitetul de securitate şi sănătate în muncă trebuie să se realizeze în timpul programului de lucru şi pe cheltuiala unităţii.

Art. 62

Angajatorul sau reprezentantul său legal este preşedintele comitetului de securitate şi sănătate în muncă.

Art. 63

Membrii comitetului de securitate şi sănătate în muncă se nominalizează prin decizie scrisă a preşedintelui acestuia, iar componenţa comitetului va fi adusă la cunoştinţă tuturor lucrătorilor.

Art. 64

(1) La întrunirile comitetului de securitate şi sănătate în muncă vor fi convocaţi să participe lucrătorii desemnaţi, reprezentanţii serviciului intern de prevenire şi protecţie şi, în cazul în care angajatorul a contractat unul sau mai multe servicii externe de prevenire şi protecţie, reprezentanţii acestora.

(2) La întrunirile comitetului de securitate şi sănătate în muncă pot fi invitaţi să participe inspectori de muncă.

SECŢIUNEA 2: Funcţionarea comitetului de securitate şi sănătate în muncă

Art. 65

Comitetul de securitate şi sănătate în muncă funcţionează în baza regulamentului de funcţionare propriu.

Art. 66

(1) Angajatorul are obligaţia să asigure întrunirea comitetului de securitate şi sănătate în muncă cel puţin o dată pe trimestru şi ori de câte ori este necesar.

(2) Ordinea de zi a fiecărei întruniri este stabilită de către preşedinte şi secretar, cu consultarea reprezentanţilor lucrătorilor, şi este transmisă membrilor comitetului de securitate şi sănătate în muncă, inspectoratului teritorial de muncă şi, dacă este cazul, serviciului extern de protecţie şi prevenire, cu cel puţin 5 zile înaintea datei stabilite pentru întrunirea comitetului.

(3) Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă convoacă în scris membrii comitetului cu cel puţin 5 zile înainte de data întrunirii, indicând locul, data şi ora stabilite.

(4) La fiecare întrunire secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă încheie un proces-verbal care va fi semnat de către toţi membrii comitetului.

(5) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă este legal întrunit dacă sunt prezenţi cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor săi.

(6) Comitetul de securitate şi sănătate în muncă convine cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor prezenţi.

(7) Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă va afişa la loc vizibil copii ale procesului-verbal încheiat.

(8) Secretarul comitetului de securitate şi sănătate în muncă transmite inspectoratului teritorial de muncă, în termen de 10 zile de la data întrunirii, o copie a procesului-verbal încheiat.

SECŢIUNEA 3: Atribuţiile comitetului de securitate şi sănătate în muncă

Art. 67

Pentru realizarea informării, consultării şi participării lucrătorilor, în conformitate cu art. 16, 17 şi 18 din lege, comitetul de securitate şi sănătate în muncă are cel puţin următoarele atribuţii:

SECŢIUNEA 4: Obligaţiile angajatorului referitoare la comitetul de securitate şi sănătate în muncă

Art. 68

Angajatorul trebuie să furnizeze comitetului de securitate şi sănătate în muncă toate informaţiile necesare, pentru ca membrii acestuia să îşi poată da avizul în cunoştinţă de cauză.

Art. 69

(1) Angajatorul trebuie să prezinte, cel puţin o dată pe an, comitetului de securitate şi sănătate în muncă un raport scris care va cuprinde situaţia securităţii şi sănătăţii în muncă, acţiunile care au fost întreprinse şi eficienţa acestora în anul încheiat, precum şi propunerile pentru planul de prevenire şi protecţie ce se vor realiza în anul următor.

(2) Angajatorul trebuie să transmită raportul prevăzut la alin. (1), avizat de membrii comitetului de securitate şi sănătate în muncă, în termen de 10 zile, inspectoratului teritorial de muncă.

Art. 70

Angajatorul trebuie să supună analizei comitetului de securitate şi sănătate în muncă documentaţia referitoare la caracteristicile echipamentelor de muncă, ale echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală, în vederea selecţionării echipamentelor optime.

Art. 71

Angajatorul trebuie să informeze comitetul de securitate şi sănătate în muncă cu privire la evaluarea riscurilor pentru securitate şi sănătate, măsurile de prevenire şi protecţie atât la nivel de unitate, cât şi la nivel de loc de muncă şi tipuri de posturi de lucru, măsurile de prim ajutor, de prevenire şi stingere a incendiilor şi evacuare a lucrătorilor.

Art. 72

Angajatorul comunică comitetului de securitate şi sănătate în muncă punctul său de vedere sau, dacă este cazul, al medicului de medicina muncii, serviciului intern sau extern de prevenire şi protecţie, asupra plângerilor lucrătorilor privind condiţiile de muncă şi modul în care serviciul intern sau extern de prevenire şi protecţie îşi îndeplineşte atribuţiile.

Art. 73

în cazul în care angajatorul nu ia în considerare propunerile comitetului de securitate şi sănătate în muncă, conform atribuţiilor prevăzute la art. 67, trebuie să motiveze decizia sa în faţa comitetului; motivaţia va fi consemnată în procesul-verbal.

CAPITOLUL V: Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

SECŢIUNEA 1: Dispoziţii generale

Art. 74

Prezentul capitol stabileşte procedura instruirii lucrătorilor din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, în conformitate cu art. 20 din lege.

Art. 75

Instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă are ca scop însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de securitate şi sănătate în muncă.

Art. 76

(1) Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la nivelul întreprinderii şi/sau al unităţii se efectuează în timpul programului de lucru.

(2) Perioada în care se desfăşoară instruirea prevăzută la alin. (1) este considerată timp de muncă.

Art. 77

Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă cuprinde 3 faze:

Art. 78

La instruirea personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă vor fi folosite mijloace, metode şi tehnici de instruire, cum ar fi: expunerea, demonstraţia, studiul de caz, vizionări de filme, diapozitive, proiecţii, instruire asistată de calculator.

Art. 79

Fiecare angajator are obligaţia să asigure baza materială corespunzătoare unei instruiri adecvate.

Art. 80

Angajatorul trebuie să dispună de un program de instruire - testare, pe meserii sau activităţi.

Art. 81

(1) Rezultatul instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă se consemnează în mod obligatoriu în fişa de instruire individuală, conform modelului prezentat în anexa nr. 11, cu indicarea materialului predat, a duratei şi datei instruirii.

(2) Completarea fişei de instruire individuală se va face cu pix cu pastă sau cu stilou, imediat după verificarea instruirii.

(3) După efectuarea instruirii, fişa de instruire individuală se semnează de către lucrătorul instruit şi de către persoanele care au efectuat şi au verificat instruirea.

(4) Fişa de instruire individuală va fi păstrată de către conducătorul locului de muncă şi va fi însoţită de o copie a fişei de aptitudini, completată de către medicul de medicina muncii în urma examenului medical la angajare.

Art. 82

(1) Pentru persoanele aflate în întreprindere şi/sau unitate cu permisiunea angajatorului, angajatorul stabileşte, prin regulamentul intern sau prin regulamentul de organizare şi funcţionare, reguli privind instruirea şi însoţirea acestora în întreprindere şi/sau unitate.

(2) Pentru lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară activităţi pe bază de contract de prestări de servicii în întreprinderea şi/sau unitatea unui alt angajator, angajatorul beneficiar al serviciilor va asigura instruirea lucrătorilor privind activităţile specifice întreprinderii şi/sau unităţii respective, riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderilor şi/sau unităţii, în general.

(3) Instruirea prevăzută la alin. (1) şi (2) se consemnează în fişa de instruire colectivă, conform modelului prezentat în anexa nr. 12.

(4) Fişa de instruire colectivă se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar se va păstra de către angajator/lucrător desemnat/serviciu intern de prevenire şi protecţie care a efectuat instruirea şi un exemplar se păstrează de către angajatorul lucrătorilor instruiţi sau, în cazul vizitatorilor, de către conducătorul grupului.

(5) Reprezentanţii autorităţilor competente în ceea ce priveşte controlul aplicării legislaţiei referitoare la securitate şi sănătate în muncă vor fi însoţiţi de către un reprezentant desemnat de către angajator, fără a se întocmi fişă de instructaj.

SECŢIUNEA 2: Instruirea introductiv-generală

Art. 83

Instruirea introductiv-generală se face:

Art. 84

Scopul instruirii introductiv-generale este de a informa despre activităţile specifice întreprinderii şi/sau unităţii respective, riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general.

Art. 85

Instruirea introductiv-generală se face de către:

Art. 86

Instruirea introductiv-generală se face individual sau în grupuri de cel mult 20 de persoane.

Art. 87

(1) Durata instruirii introductiv-generale depinde de specificul activităţi şi de riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi de măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau al unităţii, în general.

(2) Angajatorul stabileşte prin instrucţiuni proprii durata instruirii introductiv-generale; aceasta nu va fi mai mică de 8 ore.

(3) Sunt exceptate de la prevederile alin. (2) persoanele prevăzute la art. 82, cărora li se vor prezenta succint activităţile, riscurile şi măsurile de prevenire şi protecţie din întreprindere şi/sau unitate.

Art. 88

(1) în cadrul instruirii introductiv-generale se vor expune, în principal, următoarele probleme:


(2) Conţinutul instruirii introductiv-generale trebuie să fie în conformitate cu tematica aprobată de către angajator.

Art. 89

(1) Instruirea introductiv-generală se va finaliza cu verificarea însuşirii cunoştinţelor pe bază de teste.

(2) Rezultatul verificării va fi consemnat în fişa de instruire.

(3) Lucrătorii prevăzuţi la art. 83 lit. a) şi d) nu vor putea fi angajaţi dacă nu şi-au însuşit cunoştinţele prezentate în instruirea introductiv-generală.

SECŢIUNEA 3: Instruirea la locul de muncă

Art. 90

(1) Instruirea la locul de muncă se face după instruirea introductiv-generală şi are ca scop prezentarea riscurilor pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de muncă, post de lucru şi/sau fiecărei funcţii exercitate.

(2) Instruirea la locul de muncă se face tuturor lucrătorilor prevăzuţi la art. 83, inclusiv la schimbarea locului de muncă în cadrul întreprinderii şi/sau al unităţii.

Art. 91

(1) Instruirea la locul de muncă se face de către conducătorul direct al locului de muncă, în grupe de maximum 20 de persoane.

(2) Fişa de instruire se păstrează de către conducătorul locului de muncă.

Art. 92

(1) Durata instruirii la locul de muncă depinde de riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi de măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul fiecărui loc de muncă, post de lucru şi/sau fiecărei funcţii exercitate.

(2) Durata instruirii la locul de muncă nu va fi mai mică de 8 ore şi se stabileşte prin instrucţiuni proprii de către conducătorul locului de muncă respectiv, împreună cu:

Art. 93

(1) Instruirea la locul de muncă se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care efectuează instruirea.

(2) Instruirea la locul de muncă va cuprinde:

Art. 94

Începerea efectivă a activităţii la postul de lucru de către lucrătorul instruit se face numai după verificarea cunoştinţelor de cate şeful ierarhic superior celui care a făcut instruirea şi se consemnează în fişa de instruire individuală.

SECŢIUNEA 4: Instruirea periodică

Art. 95

Instruirea periodică se face tuturor lucrătorilor prevăzuţi la art. 83 şi are drept scop reîmprospătarea şi actualizarea cunoştinţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Art. 96

(1) Instruirea periodică se efectuează de către conducătorul locului de muncă.

(2) Intervalul dintre două instruiri periodice va fi stabilit prin instrucţiuni proprii, în funcţie de condiţiile locului de muncă şi/sau postului de lucru, şi nu va fi mai mare de 6 luni.

(3) Pentru personalul tehnico-administrativ intervalul dintre două instruiri periodice va fi de cel mult 12 luni.

(4) Verificarea instruirii periodice se face de către şeful ierarhic al celui care efectuează instruirea şi prin sondaj de către angajator/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciile externe de prevenire şi protecţie, care vor semna fişele de instruire ale lucrătorilor, confirmând astfel că instruirea a fost făcută corespunzător.

(5) Instruirea periodică se va completa în mod obligatoriu şi cu demonstraţii practice.

Art. 97

Instruirea periodică se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care efectuează instruirea.

Art. 98

Instruirea periodică se face suplimentar celei programate în următoarele cazuri:

Art. 99

Durata instruirii periodice prevăzute la art. 98 nu va fi mai mică de 8 ore şi se stabileşte în instrucţiuni proprii de către conducătorul locului de muncă respectiv, împreună cu:

Art. 100

Instruirea periodică prevăzută la art. 98 se va efectua pe baza tematicilor întocmite de către angajatorul care şi-a asumat atribuţiile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie şi aprobate de către angajator, care vor fi păstrate la persoana care efectuează instruirea.

CAPITOLUL VI: Pericol grav şi iminent şi zone cu risc ridicat şi specific

SECŢIUNEA 1: Pericol grav şi iminent de accidentare

Art. 101

Starea de pericol grav şi iminent de accidentare, astfel cum este el definit la art. 5 lit. I) din lege, poate fi constatată de către orice lucrător din întreprindere şi/sau unitate, lucrător al serviciului extern de prevenire şi protecţie cu care întreprinderea şi/sau unitatea a încheiat contract, precum şi de către inspectorii de muncă.

Art. 102

La constatarea stării de pericol grav şi iminent de accidentare se vor lua imediat următoarele măsuri de securitate:

Art. 103

(1) În vederea realizării măsurilor prevăzute la art. 102 lit. a), în prealabil angajatorul va desemna lucrătorii care trebuie să oprească echipamentele de muncă şi va asigura instruirea acestora.

(2) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 102 lit. b), în prealabil angajatorul trebuie:


(3) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 102 lit. c), în prealabil angajatorul trebuie:


(4) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 102 lit. d), în prealabil angajatorul trebuie să stabilească modul operativ de anunţare la nivel ierarhic superior.

(5) În vederea realizării măsurilor precizate la art. 102 lit. e), în prealabil angajatorul trebuie:

Art. 104

Angajatorul trebuie să stabilească măsurile de securitate prevăzute la art. 102, ţinând seama de natura activităţilor, numărul de lucrători, organizarea teritorială a activităţii şi de prezenţa altor persoane în afara celor implicate direct în procesul muncii.

SECŢIUNEA 2: Zone cu risc ridicat şi specific

Art. 105

Evidenţa zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzută la art. 13 lit. k) din lege trebuie să conţină nominalizarea şi localizarea acestor zone în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii şi măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor pentru aceste zone.

Art. 106

Angajatorul trebuie să aducă la cunoştinţă conducătorilor locurilor de muncă şi lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea în zonele cu risc ridicat şi specific măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor.

Art. 107

Acţiunile pentru realizarea măsurilor stabilite în urma evaluării riscurilor pentru zonele cu risc ridicat şi specific constituie o prioritate în cadrul planului de protecţie şi prevenire.

CAPITOLUL VII: Comunicarea şi cercetarea evenimentelor, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase, semnalarea, cercetarea, declararea şi raportarea bolilor profesionale

SECŢIUNEA 1: Comunicarea evenimentelor

Art. 108

(1) Orice eveniment va fi comunicat conform prevederilor art. 26 şi art. 27 alin. (1) din lege.

(2) Dacă printre victimele evenimentului se află şi lucrători ai altor angajatori, evenimentul va fi comunicat şi angajatorilor acestora de către angajatorul la care s-a produs evenimentul.

(3) Evenimentul produs în condiţiile prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. d) şi e) din lege, dacă a avut loc în afara întreprinderii şi/sau unităţii şi nu a avut nicio legătură cu aceasta, va fi comunicat inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs, de către orice persoană care are cunoştinţă despre producerea evenimentului.

Art. 109

Comunicarea evenimentelor va cuprinde cel puţin următoarele informaţii, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13:

Art. 110

În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, soldate cu decesul victimelor, în care printre victime sunt şi persoane aflate în îndeplinirea unor îndatoriri de serviciu, serviciile poliţiei rutiere vor comunica evenimentul la inspectoratul teritorial de muncă din judeţul pe raza căruia s-a produs.

Art. 111

(1) Angajatorul va lua măsurile necesare pentru a nu se modifica starea de fapt rezultată din producerea evenimentului, până la primirea acordului din partea organelor care efectuează cercetarea, cu excepţia cazurilor în care menţinerea acestei stări ar genera producerea altor evenimente, ar agrava starea accidentaţilor sau ar pune în pericol viaţa lucrătorilor şi a celorlalţi participanţi la procesul muncii.

(2) În situaţia în care este necesar să se modifice starea de fapt rezultată din producerea evenimentului, se vor face, după posibilităţi, schiţe sau fotografii ale locului unde s-a produs, se vor identifica şi se vor ridica orice obiecte care conţin sau poartă o urmă a evenimentului; obiectele vor fi predate organelor care efectuează cercetarea şi vor constitui probe în cercetarea evenimentului.

(3) Pentru orice modificare a stării de fapt rezultată din producerea evenimentului, angajatorul sau reprezentantul său legal va consemna pe propria răspundere, într-un proces-verbal, toate modificările efectuate după producerea evenimentului.

Art. 112

(1) Inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia a avut loc evenimentul va comunica Inspecţiei Muncii:


(2) Accidentul prevăzut la alin. (1) lit. e) se va comunica după primirea deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate.

(3) Comunicarea către Inspecţia Muncii va cuprinde informaţiile prevăzute la art. 109.

Art. 113

(1) La solicitarea organelor care efectuează cercetarea evenimentului, unitatea sanitară care acordă asistenţă medicală de urgenţă se va pronunţa în scris cu privire la diagnosticul provizoriu, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea solicitării.

(2) Unitatea sanitară prevăzută la alin. (1) va lua măsuri pentru recoltarea imediată a probelor de laborator, în vederea determinării alcoolemiei sau a stării de influenţă a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora, precum şi pentru recoltarea altor probe specifice solicitate de inspectoratul teritorial de muncă, urmând să comunice rezultatul determinărilor specifice în termen de 5 zile lucrătoare de la obţinerea acestora.

(3) În caz de deces al persoanei accidentate, inspectoratul teritorial de muncă va solicita în scris unităţii medico-legale competente un raport preliminar din care să reiasă faptul că decesul a fost sau nu urmarea unei vătămări violente, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 459/2001, republicată, şi legislaţiei subsecvente.

(4) Unitatea medico-legală va transmite raportul preliminar inspectoratului teritorial de muncă în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 459/2001, republicată, şi ale legislaţiei subsecvente.

(5) Unitatea medico-legală va transmite raportul de constatare medico-legală în termenul prevăzut la art. 29 alin. (3) din lege.

(6) În cazul accidentului urmat de invaliditate, unitatea de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă, care a emis decizia de încadrare într-un grad de invaliditate, va trimite o copie de pe decizie, în termen de 3 zile lucrătoare de la data eliberării acesteia, la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs accidentul.

SECŢIUNEA 2: Cercetarea evenimentelor

Art. 114

Cercetarea evenimentelor are ca scop stabilirea împrejurărilor şi a cauzelor care au condus la producerea acestora, a reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor şi a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare şi, respectiv, pentru determinarea caracterului accidentului.

Art. 115

Cercetarea se face imediat după comunicare, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) din lege.

Art. 116

(1) Cercetarea evenimentelor care produc incapacitate temporară de muncă se efectuează de către angajatorul la care s-a produs evenimentul.

(2) Angajatorul are obligaţia să numească de îndată, prin decizie scrisă, comisia de cercetare a evenimentului.

(3) Comisia de cercetare a evenimentului va fi compusă din cel puţin 3 persoane; una dintre acestea trebuie să fie lucrător desemnat, reprezentant al serviciului intern sau reprezentant al serviciului extern, cu pregătire de nivel superior.

(4) Persoanele numite de către angajator în comisia de cercetare a evenimentului trebuie să aibă pregătire tehnică corespunzătoare şi să nu fie implicate în organizarea şi conducerea locului de muncă unde a avut loc evenimentul şi să nu fi avut o responsabilitate în producerea evenimentului.

(5) Angajatorul care şi-a asumat atribuţiile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nu poate face parte din comisia de cercetare a evenimentului, în acest caz urmând să apeleze la servicii externe.

(6) Dacă în eveniment sunt implicate victime cu angajatori diferiţi, în comisia de cercetare numită de angajatorul la care s-a produs evenimentul vor fi nominalizate şi persoane numite prin decizie scrisă de către ceilalţi angajatori.

(7) Angajatorul care a organizat transportul răspunde pentru cercetarea accidentului de circulaţie produs pe drumurile publice, urmat de incapacitate temporară de muncă, cu respectarea, atunci când este cazul, a prevederilor alin. (6).

(8) Cercetarea evenimentului prevăzut la art. 30 alin. (1) lit. d) şi e) din lege, dacă acesta a avut loc în afara întreprinderii şi/sau unităţii angajatorului şi nu a avut nicio legătură cu aceasta, se efectuează în condiţiile legii.

(9) Angajatorul care nu dispune de personal competent în conformitate cu alin. (4) sau nu are personal suficient trebuie să asigure cercetarea apelând la servicii externe de prevenire şi protecţie.

Art. 117

(1) În cazul accidentelor de circulaţie pe drumurile publice în care sunt implicate persoane aflate în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, serviciile poliţiei rutiere vor transmite organelor împuternicite să efectueze cercetarea, la cererea acestora, în termen de 5 zile lucrătoare de la solicitare, un exemplar din procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi orice alte documente existente, necesare cercetării: copii de pe declaraţii, foaia de parcurs, ordin de deplasare, schiţe.

(2) În baza acestor acte şi a altor documente din care să rezulte că victima se afla în îndeplinirea unor îndatoriri de serviciu, organele împuternicite potrivit legii vor efectua cercetarea evenimentului.

Art. 118

(1) Persoanele împuternicite, potrivit legii, să efectueze cercetarea evenimentelor au dreptul să ia declaraţii scrise, să preleveze sau să solicite prelevarea de probe necesare cercetării, să solicite sau să consulte orice acte ori documente ale angajatorului, iar acesta este obligat să le pună la dispoziţie în condiţiile legii.

(2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), cheltuielile necesare prelevării şi analizării probelor în vederea cercetării vor fi suportate de angajatorul la care a avut loc evenimentul.

Art. 119

(1) Pentru cercetarea evenimentelor se pot solicita experţi sau specialişti cum ar fi cei din cadrul unor operatori economici cu competenţe potrivit legii să efectueze expertize tehnice, iar aceştia trebuie să răspundă solicitării.

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1), specialiştii şi experţii întocmesc expertize tehnice care vor face parte integrantă din dosarul de cercetare a evenimentului.

(3) Cheltuielile aferente efectuării expertizelor se suportă de către angajatorul la care a avut loc evenimentul sau care se face răspunzător de organizarea activităţii în urma căreia s-a produs evenimentul.

Art. 120

(1) Cercetarea evenimentului urmat de incapacitate temporară de muncă se va încheia în cel mult 5 zile lucrătoare de la data producerii.

(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) situaţii cum ar fi cele în care este necesară prelevarea de probe ori efectuarea de expertize, pentru care se poate solicita în scris, argumentat şi în termen, la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs evenimentul, prelungirea termenului de cercetare.

(3) Cercetarea evenimentelor care au antrenat deces, invaliditate evidentă, accident colectiv sau situaţie de persoană dată dispărută, precum şi cercetarea incidentelor periculoase se vor încheia în cel mult 10 zile lucrătoare de la data producerii acestora.

(4) Fac excepţie de la prevederile alin. (3) situaţii cum ar fi cele în care este necesară eliberarea certificatului medico-legal, prelevarea de probe sau efectuarea de expertize, pentru care inspectoratul teritorial de muncă care cercetează evenimentele poate solicita în scris, argumentat şi în termen, la Inspecţia Muncii, prelungirea termenului de cercetare.

Art. 121

(1) În cazul accidentului cu incapacitate termporară de muncă, în urma căruia a intervenit invaliditate confirmată prin decizie sau decesul victimei, inspectoratul teritorial de muncă va completa dosarul de cercetare întocmit la data producerii evenimentului şi va întocmi un nou proces-verbal de cercetare bazat pe dosarul astfel completat.

(2) Întocmirea noului proces-verbal de cercetare a accidentului, prevăzut la alin. (1), se face în cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii de către inspectoratul teritorial de muncă a deciziei de încadrare într-un grad de invaliditate sau a certificatului de constatare medico-legal.

(3) În cazul evenimentului a cărui consecinţă este invaliditate evidentă, evenimentul va fi cercetat de inspectoratul teritorial de muncă ca eveniment care a produs incapacitate temporară de muncă şi, în funcţie de consecinţele ulterioare ale evenimentului, se va proceda conform prevederilor alin. (1) şi (2).

Art. 122

(1) Cercetarea evenimentelor se va finaliza cu întocmirea unui dosar, care va cuprinde:

(2) Dosarul va mai cuprinde, după caz, orice alte acte şi documente necesare pentru a determina caracterul accidentului, cum ar fi:

Art. 123

Dosarul de cercetare a evenimentului trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

Art. 124

(1) Dosarul de cercetare a evenimentelor se va întocmi astfel:


(2) În cazul evenimentelor care au generat accidente urmate de incapacitate temporară de muncă sau al incidentelor periculoase în care faptele comise pot fi considerate infracţiuni, potrivit legii, dosarul de cercetare se încheie în două exemplare, originalul fiind înaintat organului de urmărire penală.

Art. 125

(1) Dosarul de cercetare, întocmit de comisia numită de către angajator, se înaintează pentru verificare şi avizare la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia s-a produs evenimentul, în termen de 5 zile lucrătoare de la finalizarea cercetării.

(2) Inspectoratul teritorial de muncă va analiza dosarul, va aviza şi va restitui dosarul în cel mult 7 zile lucrătoare de la data primirii.

(3) Dosarul va fi însoţit de avizul inspectoratului teritorial de muncă.

(4) În cazul în care inspectoratul teritorial de muncă constată că cercetarea nu a fost efectuată corespunzător, poate dispune completarea dosarului şi/sau refacerea procesului-verbal de cercetare, după caz.

(5) Comisia de cercetare va completa dosarul şi va întocmi procesul-verbal de cercetare în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii dosarului.

(6) Dacă evenimentul urmat de incapacitate temporară de muncă s-a produs în condiţiile prevăzute la art. 124 alin. (2), inspectoratul teritorial de muncă va înainta originalul dosarului de cercetare la organul de urmărire penală, imediat după avizare.

Art. 126

(1) Dosarul de cercetare întocmit de inspectoratul teritorial de muncă va fi înaintat în vederea avizării la Inspecţia Muncii, în cel mult 5 zile lucrătoare de la finalizarea cercetării.

(2) Dosarul de cercetare pentru cazul dispariţiei de persoane, ca urmare a unui eveniment şi în împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acestora, va fi păstrat la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, până la emiterea hotărârii judecătoreşti prin care se declară decesul persoanelor dispărute, conform prevederilor legale în vigoare; după completarea dosarului, acesta va fi înaintat în vederea avizării la Inspecţia Muncii.

(3) Inspecţia Muncii avizează şi restituie dosarele prevăzute la alin. (1) în cel mult 10 zile lucrătoare de la data primirii.

(4) În cazul în care Inspecţia Muncii constată că cercetarea nu a fost efectuată corespunzător, poate dispune completarea dosarului şi întocmirea unui nou proces-verbal de cercetare.

(5) Inspectoratul teritorial de muncă va completa dosarul şi va întocmi noul proces-verbal de cercetare în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii dosarului.

(6) Inspectoratul teritorial de muncă transmite dosarele de cercetare prevăzute la alin. (1) organelor de urmărire penală, numai după ce au fost avizate de către Inspecţia Muncii.

Art. 127

(1) Dosarul de cercetare al accidentului de muncă cu invaliditate, înaintat organelor de urmărire penală, se restituie la inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea, pentru completare şi întocmirea unui nou proces-verbal de cercetare, în cazul în care se produce decesul accidentatului ca urmare a accidentului suferit, confirmat în baza unui act medico-legal.

(2) Dosarul prevăzut la alin. (1) se restituie la inspectoratul teritorial de muncă în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării acestuia.

(3) Completarea dosarului prevăzut la alin. (1) şi întocmirea noului proces-verbal de cercetare a evenimentului se fac în cel mult 5 zile lucrătoare de la primirea dosarului la inspectoratul teritorial de muncă.

(4) Dosarul completat şi noul proces-verbal de cercetare vor fi înaintate în vederea avizării la Inspecţia Muncii, care le va restitui inspectoratului teritorial de muncă în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii.

(5) După avizarea de către Inspecţia Muncii în condiţiile prevăzute la art. 126, dosarul va fi înaintat organelor de urmărire penală de către inspectoratul teritorial de muncă.

Art. 128

Procesul-verbal de cercetare a evenimentului trebuie să conţină următoarele capitole:

Art. 129

(1) În capitolul prevăzut la art. 128 lit. b) se vor indica, de asemenea, prevederile legale potrivit cărora persoanele sunt îndreptăţite să efectueze cercetarea, precum şi numele angajatorului şi ale persoanelor care au participat din partea organelor competente la primele cercetări.

(2) În capitolul prevăzut la art. 128 lit. c) se vor indica, de asemenea, motivele pentru care s-a solicitat prelungirea termenului de cercetare.

(3) În capitolul prevăzut la art. 128 lit. e) se va indica, de asemenea, data decesului, pentru cazul în care s-a produs un eveniment şi ulterior a survenit decesul victimelor implicate în acest eveniment.

(4) În capitolul prevăzut la art. 128 lit. g) se vor indica, de asemenea, datele de identificare ale angajatorilor la care sunt/au fost angajate victimele, numele reprezentanţilor legali ai angajatorilor, numărul documentului prin care s-a certificat autorizarea de funcţionare din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, adresa punctului de lucru.

(5) În capitolul prevăzut la art. 128 lit. h) se vor indica, de asemenea, următoarele: numele, prenumele, cetăţenia, vârsta, starea civilă, numărul de copii minori, domiciliul, locul de muncă la care este încadrat, profesia de bază, ocupaţia în momentul accidentării, vechimea în muncă, în funcţie sau în meserie şi la locul de muncă, data efectuării ultimului instructaj în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, iar pentru persoanele care, în momentul accidentării, desfăşurau o activitate pentru care este necesară autorizare, se va face referire şi la aceasta.

(6) Capitolul prevăzut la art. 128 lit. i) va conţine următoarele subcapitole:


(7) În capitolele prevăzute la art. 128 lit. k)-m) se va face trimitere la reglementările legale în vigoare încălcate, cu redarea integrală a textului acestora.

(8) Denumirea capitolului prevăzut la art. 128 lit. o) se va schimba în "Propuneri pentru sancţiuni administrative şi disciplinare", în cazul accidentelor cercetate de către comisia numită de angajator.

(9) Capitolele prevăzute la art. 128 lit. w) şi x) se vor regăsi în procesul-verbal de cercetare numai pentru evenimentele cercetate de către inspectoratul teritorial de muncă sau Inspecţia Muncii, conform competenţelor.
(10) În cazul accidentelor cu ITM, procesul-verbal de cercetare se va încheia cu capitolul prevăzut la art. 128 lit. w), care va fi numit "Viza angajatorului".

Art. 130

În situaţiile în care din cercetare rezultă că accidentul nu întruneşte condiţiile pentru a fi încadrat ca accident de muncă, se va face această menţiune la capitolele procesului-verbal de cercetare prevăzute la art. 128 lit. q) şi r) şi se vor dispune măsurile care trebuie luate de angajator pentru prevenirea unor cazuri asemănătoare.

Art. 131

Comisia de cercetare a unui eveniment numită de angajator poate face propuneri de sancţiuni disciplinare şi/sau administrative, pe care le va menţiona în procesul-verbal de cercetare.

Art. 132

(1) Procesul-verbal de cercetare a unui eveniment se întocmeşte în:


(2) Procesul-verbal de cercetare poate fi întocmit într-un număr mai mare de exemplare, după caz.

Art. 133

(1) În cazul în care accidentul de muncă s-a produs la un angajator, altul decât cel care îl înregistrează, un exemplar din procesul-verbal de cercetare va fi trimis şi acestuia.

(2) În cazul în care angajatorul la care se înregistrează accidentul de muncă îşi are sediul, domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul altui judeţ decât cel pe raza căruia s-a produs accidentul, se va trimite un exemplar din procesul-verbal de cercetare inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia are sediul, domiciliul sau reşedinţa angajatorul.

Art. 134

În cazul evenimentelor care nu au fost comunicate şi cercetate, dar persoana vătămată prezintă un certificat medical cu cod "accident de muncă", angajatorul care şi-a asumat atribuţiile în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă/lucrătorul desemnat/serviciul intern de prevenire şi protecţie/serviciul extern de prevenire şi protecţie va solicita acesteia o declaraţie scrisă privind modul şi împrejurările în care s-a produs evenimentul.

SECŢIUNEA 3: Înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase

Art. 135

Înregistrarea accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase se face în baza procesului-verbal de cercetare.

Art. 136

(1) Accidentul de muncă produs în timpul prestării unor servicii pe bază de contract, comandă sau alte forme legale încheiate în întreprinderea şi/sau unitatea unui angajator, alta decât cea la care este încadrată victima, se înregistrează potrivit clauzelor prevăzute în acest sens în documentele încheiate.

(2) În situaţia în care documentul încheiat nu prevede clauze în acest sens, clauzele nu sunt suficient de acoperitoare pentru toate situaţiile sau clauzele sunt contrare prevederilor prezentelor norme metodologice, accidentul de muncă se înregistrează de către angajatorul răspunzător de conducerea şi/sau de organizarea activităţii care a avut ca urmare producerea accidentului.

(3) Accidentul de muncă produs în timpul prestării unor servicii pe bază de comandă, la domiciliul clientului, se înregistrează de către angajatorul la care este/a fost angajată victima.

(4) Accidentul de muncă suferit de o persoană aflată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în întreprinderea şi/sau unitatea altui angajator se înregistrează de către angajatorul răspunzător de conducerea şi/sau de organizarea activităţii care a avut ca urmare producerea accidentului.

(5) Accidentele suferite în timpul stagiului de practică profesională de către elevi, studenţi, ucenici şi şomeri în perioada de reconversie profesională se înregistrează de către angajatorul la care se efectuează practica/reconversia profesională.

(6) Accidentul de muncă suferit de o persoană în cadrul activităţilor cultural-sportive, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor activităţi, se înregistrează de către instituţia sau angajatorul care a organizat acţiunea respectivă.

(7) Accidentul de muncă produs ca urmare a unei acţiuni întreprinse de o persoană, din proprie iniţiativă, pentru salvarea de vieţi omeneşti sau pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol grav şi iminent ce ameninţă avutul public sau privat din întreprinderea şi/sau unitatea unui angajator, se înregistrează de către angajatorul la care s-a produs accidentul.

(8) În cazul accidentului produs ca urmare a unei acţiuni întreprinse de o persoană, din proprie iniţiativă, pentru salvarea de vieţi omeneşti sau pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol grav şi iminent ce ameninţă avutul public sau privat, produs în afara întreprinderii şi/sau unităţii unui angajator şi care nu are nicio legătură cu acesta, înregistrarea se face conform legii.

(9) Accidentul de muncă de traseu se înregistrează de către angajatorul la care este angajată victima sau, după caz, de angajatorul răspunzător de conducerea şi/sau de organizarea activităţii care a avut ca urmare producerea accidentului, conform concluziilor cercetării.

(10) Accidentul de muncă de circulaţie se înregistrează de către angajatorul la care este angajată victima sau, după caz, de angajatorul răspunzător de conducerea şi/sau de organizarea activităţii care a avut ca urmare producerea accidentului, conform concluziilor cercetării.

(11) Accidentul produs în afara întreprinderii şi/sau unităţii, ca urmare a neluării unor măsuri de securitate de către un alt angajator, se înregistrează de către angajatorul din vina căruia s-a produs accidentul.

(12) Accidentul de muncă suferit de însoţitorii de încărcături, personalul de poştă de la vagoanele C.F.R., angajaţi ai unor angajatori care, potrivit legii, sunt obligaţi să delege însoţitori pentru astfel de încărcături, pe mijloace de transport ce nu le aparţin, se va înregistra de către angajatorul răspunzător de organizarea activităţii care a avut ca urmare producerea accidentului sau, după caz, în condiţiile clauzelor prevăzute în documentele încheiate.

Art. 137

Pentru unele situaţii neprevăzute în prezentele reglementări, cu privire la înregistrarea accidentelor de muncă, inspectoratul teritorial de muncă sau Inspecţia Muncii va stabili modul de înregistrare a accidentului în cauză.

Art. 138

(1) Dispariţia unei persoane în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care îndreptăţesc presupunerea decesului acesteia se înregistrează ca accident mortal, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti, conform prevederilor legale, prin care este declarat decesul.

(2) Data producerii accidentului de muncă mortal, prevăzut la alin. (1), este data înscrisă în hotărârea judecătorească ca fiind data decesului.

(3) Angajatorul la care a fost angajată persoana dispărută va comunica, imediat, numărul şi data hotărârii judecătoreşti la inspectoratul teritorial de muncă.

Art. 139

Accidentul de muncă cu invaliditate se va înregistra pe baza procesului-verbal de cercetare întocmit de inspectoratul teritorial de muncă.

Art. 140

(1) În baza procesului-verbal de cercetare întocmit de persoanele împuternicite prin lege, angajatorul la care se înregistrează accidentul va completa FIAM.

(2) FIAM se completează pentru fiecare persoană accidentată în câte 4 exemplare care se înaintează spre avizare după cum urmează:


(3) Verificarea şi avizarea FIAM de către inspectoratul teritorial de muncă se fac în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea formularului.

(4) Angajatorul la care se înregistrează accidentul anexează FIAM la dosarul sau la procesul-verbal de cercetare şi distribuie celelalte exemplare la persoana accidentată, inspectoratul teritorial de muncă şi asigurătorul pe raza căruia îşi are sediul social, domiciliul sau reşedinţa.

(5) În cazul în care victima unui accident de muncă a fost propusă pentru pensionare odată cu emiterea deciziei de încadrare într-o grupă de invaliditate, se va completa un exemplar FIAM care se va anexa la dosarul de pensionare ce va fi înaintat unităţii de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă.

Art. 141

(1) Angajatorul va ţine evidenţa evenimentelor în:


(2) În registrul prevăzut la alin. (1) lit. d) se va ţine evidenţa accidentaţilor în muncă pentru care perioada de incapacitate temporară de muncă este de minimum 4 zile de lucru, fără a lua în calcul ziua producerii accidentului.

(3) Registrele de evidenţă trebuie să fie actualizate.

Art. 142

(1) În baza FIAM şi a proceselor-verbale de cercetare a incidentelor periculoase, inspectoratul teritorial de muncă va ţine evidenţa tuturor accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase înregistrate de angajatorii care au sediul, domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul judeţului respectiv.

(2) Inspectoratul teritorial de muncă va ţine evidenţa în:

SECŢIUNEA 4: Comunicarea, cercetarea şi înregistrarea evenimentelor produse în afara graniţelor României, în care sunt implicaţi lucrători ai unor angajatori români, aflaţi în îndeplinirea sarcinilor de stat, de interes public sau a îndatoririlor de serviciu

Art. 143

(1) Comunicarea evenimentelor produse în afara graniţelor ţării, în care sunt implicaţi lucrători ai unor angajatori români, se face conform prevederilor art. 108-113.

(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) angajatorul are obligaţia de a comunica evenimentul şi misiunii diplomatice sau oficiului consular român din ţara respectivă.

(3) Orice eveniment produs pe teritoriul alte ţări în care sunt implicaţi lucrători români, detaşaţi sau puşi la dispoziţie de către angajatori români la angajatori străini, respectiv utilizatori străini, pentru efectuarea unor lucrări pe teritoriul altui stat, se comunică imediat de către angajatorul român misiunii diplomatice sau oficiului consular român din ţara respectivă.

(4) Angajatorii români care detaşează ori pun la dispoziţie lucrători la angajatori străini, respectiv utilizatori străini, au obligaţia să includă în cuprinsul convenţiilor internaţionale şi contractelor bilaterale încheiate cu partenerii străini clauze cu privire la comunicarea evenimentelor.

(5) Evenimentele în care sunt implicate persoane din cadrul misiunilor diplomatice sau al oficiilor consulare române, precum şi persoane care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public în afara graniţelor ţării vor fi comunicate Ministerului Afacerilor Externe din România de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare române. Ministerul Afacerilor Externe are obligaţia de a comunica aceste evenimente Inspecţiei Muncii.

Art. 144

(1) Cercetarea evenimentelor produse în afara graniţelor ţării în care sunt implicaţi lucrători ai unor angajatori români se va face conform prevederilor art. 114-134.

(2) La cercetarea evenimentelor prevăzute la alin. (1) poate participa şi un delegat din partea misiunii diplomatice sau oficiului consular român din ţara respectivă.

(3) Cercetarea evenimentelor în care sunt implicate persoane din cadrul misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, precum şi persoane care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public în afara graniţelor ţării se face de către Ministerul Afacerilor Externe.

(4) În cazul evenimentelor menţionate la alin. (1) şi (3), care au produs invaliditate confirmată prin decizie, deces, accidente colective, inclusiv în cazul persoanelor dispărute şi în cazul incidentului periculos, Inspecţia Muncii poate delega reprezentanţi care să efectueze cercetarea la faţa locului.

(5) În situaţia prevăzută la alin. (4), cercetarea se va finaliza de către Inspecţia Muncii sau, după caz, inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia îşi are sediul, domiciliul sau reşedinţa angajatorul.

Art. 145

(1) De întocmirea dosarelor de cercetare a evenimentelor răspunde angajatorul care a încheiat contractul cu partenerul străin, în cazul efectuării de lucrări cu personal român, şi, respectiv, Ministerul Afacerilor Externe, în cazul accidentelor suferite de angajaţii misiunilor diplomatice sau ai oficiilor consulare române şi persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public în afara graniţelor României, aflaţi în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.

(2) Dosarul de cercetare va cuprinde actele prevăzute la art. 122 şi se va completa cu:


(3) Dosarul de cercetare a evenimentelor se va întocmi în numărul de exemplare precizat la art. 124.

(4) Imediat după finalizarea dosarului de cercetare, angajatorul român sau Ministerul Afacerilor Externe va proceda conform prevederilor prezentului capitol.

Art. 146

Înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase se fac de către angajatorul român, conform prevederilor art. 143-145.

SECŢIUNEA 5: Comunicarea şi cercetarea evenimentelor produse pe teritoriul României în care sunt implicaţi cetăţeni străini aflaţi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu

Art. 147

(1) Orice eveniment produs pe teritoriul României, în care sunt implicaţi cetăţeni străini aflaţi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, va fi comunicat imediat la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia a avut loc, de către angajator sau de către orice altă persoană care are cunoştinţă despre eveniment.

(2) Inspectoratul teritorial de muncă care a primit comunicarea va înştiinţa misiunea diplomatică sau consulatul ţării din care provine persoana accidentată, prin intermediul Inspecţiei Muncii.

Art. 148

(1) Cercetarea unor astfel de evenimente se face de către inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia au avut loc, împreună cu celelalte organe competente, precum şi cu reprezentanţi ai angajatorului străin implicat în eveniment sau de către Inspecţia Muncii, conform art. 29 alin. (1) lit. c) din lege.

(2) La cercetare poate participa un reprezentant al misiunii diplomatice sau al consulatului ţării respective.

(3) Termenul de cercetare este cel prevăzut la art. 120.

(4) Dosarul de cercetare va cuprinde actele prevăzute la art. 122.

(5) Dosarul de cercetare se va întocmi în numărul de exemplare precizat la art. 124 şi o copie a dosarului original se va transmite misiunii diplomatice sau consulatului ţării de unde provine accidentatul de către inspectoratul teritorial de muncă care a efectuat cercetarea.

SECŢIUNEA 6: Semnalarea bolilor profesionale

Art. 149

Bolile profesionale, precum şi suspiciunile de boli profesionale se vor semnala obligatoriu de către toţi medicii care depistează astfel de îmbolnăviri, indiferent de specialitate şi locul de muncă, cu prilejul oricărei prestaţii medicale: examene medicale profilactice, consultaţii medicale de specialitate.

Art. 150

(1) Medicul care suspectează o boală profesională completează fişa de semnalare BP1, prevăzută în anexa nr. 19, şi trimite bolnavul cu această fişă la unitatea sanitară de medicina muncii, respectiv clinica de boli profesionale sau cabinetul de medicina muncii din structura spitalelor, în vederea precizării diagnosticului de boală profesională.

(2) Medicul specialist de medicina muncii examinează bolnavul, stabileşte diagnosticul de profesionalitate şi completează fişa de semnalare BP1 pe care o trimite oficial la autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de maximum 7 zile de la precizarea diagnosticului de profesionalitate.

SECŢIUNEA 7: Cercetarea bolii profesionale

Art. 151

După primirea fişei de semnalare BP1, medicul specialist de medicina muncii din cadrul autorităţii de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti cercetează în termen de 7 zile, având în vedere ruta profesională, cauzele îmbolnăvirii profesionale.

Art. 152

Cercetarea se face în prezenţa angajatorului sau a reprezentantului acestuia ori, după caz, a persoanelor fizice autorizate în cazul profesiilor liberale, conform art. 34 alin. (2) din lege.

Art. 153

Cercetarea are drept scop confirmarea sau infirmarea caracterului profesional al îmbolnăvirii respective şi se finalizează cu redactarea şi semnarea procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională, prevăzut în anexa nr. 20.

Art. 154

Procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională este semnat de toţi cei care au luat parte la cercetare, conform competenţelor, menţionându-se în mod special cauzele îmbolnăvirii, responsabilitatea angajatorilor şi măsurile tehnice şi organizatorice necesare, pentru prevenirea unor boli profesionale similare.

Art. 155

(1) În situaţia în care angajatorul sau reprezentantul acestuia ori, după caz, persoana fizică autorizată în cazul profesiilor liberale sau inspectorul de muncă ori lucrătorul sau asigurătorul nu sunt de acord cu concluziile stabilite în procesul-verbal de cercetare ori cu măsura tehnică sau organizatorică formulată, se pot adresa, în scris, în termen de 30 de zile de la data primirii procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională, Comisiei de experţi de medicina muncii acreditaţi de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi de Ministerul Sănătăţii Publice.

(2) Componenţa şi atribuţiile Comisiei de experţi vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului sănătăţii publice.

Art. 156

Soluţiile adoptate în aceste situaţii vor fi comunicate în scris celor interesaţi, în termen de 20 de zile de la data primirii contestaţiei.

Art. 157

Procesul-verbal de cercetare a cazului de boală profesională se înmânează angajatorului, medicului care a semnalat îmbolnăvirea pentru evidenţa îmbolnăvirilor profesionale şi pentru a urmări realizarea măsurilor prescrise, precum şi medicului de medicina muncii din autoritatea de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti.

Art. 158

Pe baza confirmării caracterului profesional al îmbolnăvirii, medicul de medicina muncii care a efectuat cercetarea declară cazul de îmbolnăvire profesională, completând fişa de declarare a cazului de boală profesională BP2, prevăzută în anexa nr. 21.

SECŢIUNEA 8: Declararea bolilor profesionale

Art. 159

Dosarul de cercetare pentru declararea bolilor profesionale se păstrează la autoritatea de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti şi va cuprinde următoarele documente:

Art. 160

Declararea bolilor profesionale se face de către autoritatea de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti din care face parte medicul de medicina muncii care a efectuat cercetarea, pe baza documentelor precizate la art. 159 prin fişa de declarare a cazului de boală profesională BP2, denumită în continuare fişa de declarare BP2, care reprezintă formularul final de raportare a bolii profesionale nou-declarate.

Art. 161

În cazul în care unitatea la care s-a produs îmbolnăvirea a fost desfiinţată sau nu mai există la momentul precizării diagnosticului de boală profesională, cazul respectiv se poate declara prin fişa de declarare BP2 pe baza documentelor prevăzute la art. 159, cu excepţia procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională.

Art. 162

Cazurile de pneumoconioze, precum şi cazurile de cancer profesional se înregistrează la ultimul angajator unde a lucrat bolnavul şi unde există factorii de risc ai bolii profesionale respective evidenţiaţi prin documente oficiale de la autoritatea de sănătate publică; ele se declară şi se păstrează în evidenţă de către autoritatea de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti din judeţul sau din municipiul Bucureşti în care se află agentul economic respectiv.

Art. 163

Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, este răspunzătoare pentru corectitudinea datelor înscrise în fişa de declarare BP2.

Art. 164

Bolile profesionale cu diagnosticul de pneumoconioză se confirmă numai pe baza diagnosticului precizat de către comisiile de pneumoconioze de la nivelul clinicilor de boli profesionale.

SECŢIUNEA 9: Raportarea bolilor profesionale

Art. 165

(1) Bolile profesionale nou-declarate se raportează în cursul lunii în care s-a produs îmbolnăvirea, de către autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, la Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale din cadrul Institutului de Sănătate Publică Bucureşti, la Centrul Naţional pentru Organizarea şi Asigurarea Sistemului Informaţional şi Informatic în Domeniul Sănătăţii Bucureşti, precum şi la structurile teritoriale ale asigurătorului stabilite conform legii.

(2) O copie a fişei de declarare BP2 se va înmâna lucrătorului diagnosticat cu boală profesională.

Art. 166

La nivelul Centrului naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale se constituie Registrul operativ naţional informatizat al bolilor profesionale, care se reactualizează lunar cu datele din fişele de declarare BP2.

Art. 167

Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale reprezintă forul metodologic care asigură asistenţă şi îndrumare tehnică profesională în domeniul bolilor profesionale.

Art. 168

Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale raportează semestrial datele privind morbiditatea profesională Autorităţii de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice.

Art. 169

Centrul naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale transmite informaţiile de interes public privind bolile profesionale tuturor instituţiilor implicate în activităţi cu impact asupra sănătăţii lucrătorilor.

Art. 170

Lista bolilor profesionale ale căror declarare, cercetare şi evidenţă sunt obligatorii este prevăzută în anexa nr. 22.

Art. 171

Structurile de medicina muncii din cadrul autorităţilor de sănătate publică judeţene vor raporta cu o periodicitate anuală Centrului naţional de coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale situaţia absenteismului medical prin boli profesionale pentru cazurile nou-declarate în anul respectiv.

Art. 172

Intoxicaţia acută profesională se declară, se cercetează şi se înregistrează atât ca boală profesională, cât şi ca accident de muncă.

SECŢIUNEA 10: Bolile legate de profesie

Art. 173

Lista bolilor legate de profesiune este prezentată în anexa nr. 23.

Art. 174

Bolile legate de profesiune nu se declară. Acestea se dispensarizează medical şi se comunică angajatorilor sub forma rapoartelor medicale nenominalizate privind sănătatea lucrătorilor, în vederea luării măsurilor tehnico-organizatorice de normalizare a condiţiilor de muncă.

SECŢIUNEA 11: Dispoziţii finale

Art. 175

În contractele încheiate între angajatori pentru prestarea de activităţi şi servicii vor fi prevăzute clauze privind răspunderile referitoare la comunicarea, cercetarea şi înregistrarea unor eventuale accidente de muncă.

Art. 176

(1) Victimele sau familia victimelor unui eveniment urmat de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces au dreptul să sesizeze sau să se informeze la inspectoratul teritorial de muncă pe raza căruia a avut loc accidentul.

(2) Dacă în urma investigaţiilor rezultă că sunt întrunite condiţiile unui accident de muncă, inspectoratul teritorial de muncă va lua măsuri pentru efectuarea cercetării în conformitate cu prevederile prezentelor norme metodologice.

(3) În situaţiile prevăzute la alin. (1), inspectoratul teritorial de muncă va răspunde sesizărilor conform prevederilor legale sau va elibera, la cerere, o copie a procesului-verbal de cercetare a evenimentului.

Art. 177

(1) În situaţia în care angajatorul, lucrătorii implicaţi, victimele sau familiile acestora nu sunt de acord cu concluziile stabilite în procesul-verbal de cercetare a evenimentului, se pot adresa inspectoratului teritorial de muncă sau, după caz, Inspecţiei Muncii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii acestuia.

(2) Soluţiile adoptate în cazul situaţiilor prevăzute la alin. (1) vor fi comunicate celor interesaţi, în termen legal.

CAPITOLUL VIII: Avizarea documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

SECŢIUNEA 1: Prevederi generale

Art. 178

Prezentul capitol are ca scop stabilirea tipurilor de documentaţii cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă care se supun avizării, a cerinţelor care stau la baza realizării acestora, precum şi a procedurii de avizare.

Art. 179

Documentaţiile care se supun avizării sunt:

SECŢIUNEA 2: Cerinţe de realizare a documentaţiilor

Art. 180

Cerinţele generale pentru realizarea documentaţiilor prevăzute la art. 179 sunt:

Art. 181

Cerinţele specifice pentru realizarea filmelor cu subiecte din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt:

Art. 182

Cerinţele specifice pentru realizarea afişelor şi pliantelor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt:

Art. 183

Cerinţele specifice pentru realizarea broşurilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt:

Art. 184

Cerinţele specifice pentru elaborarea suportului de curs destinat instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sunt:

Art. 185

Cerinţele specifice pentru realizarea diapozitivelor şi diafilmelor sunt:

SECŢIUNEA 3: Avizarea documentaţiilor

Art. 186

(1) Documentaţiile prevăzute la art. 179 pot fi difuzate sau comercializate numai dacă sunt avizate de către Comisia de abilitare şi avizare prevăzută la art. 36, din judeţul în care îşi are sediul elaboratorul.

(2) În situaţia în care elaboratorul are cetăţenia, respectiv naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene ori aparţinând Spaţiului Economic European, documentaţiile se avizează de către Comisia de abilitare şi avizare constituită la nivelul Direcţiei de muncă, solidaritate socială şi familie a municipiului Bucureşti.

Art. 187

Pentru avizarea documentaţiilor elaboratorul va transmite prin poştă Comisiei de abilitare şi avizare prevăzute la art. 186 o cerere conform modelului prevăzut în anexa nr. 24, însoţită de un dosar care cuprinde:

Art. 188

(1) Comisia de abilitare şi avizare va transmite prin poştă avizul sau decizia de respingere motivată, în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării.

(2) Avizul comisiei, prezentat în anexa nr. 25, va fi însoţit de un exemplar din documentaţia transmisă de elaborator, care va purta ştampila Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

(3) Decizia de respingere, prezentată în anexa nr. 26, va fi însoţită de cele două exemplare de documentaţie transmisă de elaborator, pentru a fi refăcută în sensul celor precizate în decizie.

SECŢIUNEA 4: Dispoziţii finale

Art. 189

(1) Difuzarea sau comercializarea documentaţiilor prevăzute la art. 179 va fi însoţită de o copie a avizului.

(2) Angajatorul care utilizează documentaţiile prevăzute la art. 179 trebuie să deţină o copie a avizului.

Art. 190

(1) Respingerea avizării unei documentaţii poate face obiectul unei contestaţii depuse la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei în termen de maximum 30 de zile de la data primirii deciziei de respingere.

(2) Soluţiile adoptate ca răspuns la contestaţie vor fi comunicate celor interesaţi în termen de 30 de zile de la data primirii contestaţiei.

Art. 191

(1) Dacă în timpul controalelor efectuate de inspectorii de muncă se constată diferenţe între documentaţia avizată şi cea folosită în activitatea curentă, inspectorul de muncă dispune măsuri pentru retragerea documentaţiei neconforme şi comunică în scris Comisiei de abilitare şi avizare teritoriale, respectiv a municipiului Bucureşti, situaţia constatată, cu propunerea de suspendare sau de retragere a avizului.

(2) Comisia de abilitare şi avizare teritorială, respectiv a municipiului Bucureşti, aduce la cunoştinţă titularului de aviz situaţia constatată, pentru ca acesta să îşi prezinte punctul de vedere.

(3) Comisia de abilitare şi avizare teritorială, respectiv a municipiului Bucureşti, analizează comunicarea inspectorului de muncă împreună cu punctul de vedere al titularului de aviz şi emite o decizie de suspendare sau de retragere a avizului, după caz.

(4) Suspendarea se poate face pe o perioadă determinată, în funcţie de timpul necesar pentru remedierea deficienţelor constatate.

(5) Decizia de retragere a avizului poate face obiectul unei contestaţii în condiţiile prevăzute la art. 190.

Art. 192

(1) în situaţia în care titularul de aviz intenţionează să aducă modificări unei documentaţii avizate, are obligaţia să comunice Comisiei de abilitare şi avizare teritoriale, respectiv a municipiului Bucureşti, conţinutul acestor modificări.

(2) Comisia de abilitare şi avizare teritorială, respectiv a municipiului Bucureşti, analizează dacă modificările asupra documentaţiei sunt intervenţii minore sau majore şi decide menţinerea avizului sau necesitatea unei noi avizări.

Art. 193

Anexele nr. 1-26 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.